Simtul meu olfactiv a trait azi clipe de groaza. Ma urc intr-unul dintre minunatele mijloace de transport in comun din Bucuresti, un tramvai.
Ora 10, inghesuiala mare neica, plin de pensionari, care mai de care plecati pe la piata, pe la neamuri sau prin cine stie ce alte parti.
Taxez biletu’ care oricare alt cetatean constiincios si dau sa-mi gasesc si yo un locsor linistit, cat mai putin inghesuit. Imi gasesc unul si intorc capul la dreapta. Ce alegere proasta ! Langa mine, un “domn” la 50-55 de ani pute a transpiratie, pute de-ti muta nasul. Ai zice ca n-a facut cunostinta cu apa si sapunul de cel putin o saptamana. Repet. E ora 10 dimineata. Intorc capul la stanga. Un alt “domn”, de data asta mai tanar un pic, la vreo 40-45 de ani. Si el pute, dar, daca-mi e ingaduit, nu chiar asa de rau. Intorc capul din nou si ma uit in fata, imi bag nasul in maneca propriei bluze si-mi arunc ochii pe geam. Merg o statie si langa mine se aseaza vreo trei plase aranjate strategic de … o “doamna” . Imi vine din nou un iz de transpiratie., nu chiar asa de acid ca si a “domnului “ din dreapta, putin amestecat cu o urma de spray, dar suficient de neplacut. Tramvaiul mai merge cateva statii, eu tot cu nasul in maneca bluzei personale.
In sfarsit, capat de linie ! Cobor si trag aer in piept. Aerul poluat din Bucuresti mi se parea curat precum aerul din munti, pe langa mirosurile emanate de trupurile nespalate ale celor care se cred locuitori de capitala europeana.
Postat in 1
